George Odae

Râzi atâta timp cât respiri și iubește atâta timp cât trăiești!

Windows bug sau cum sa-ti blestemi zilele

AI un computer. Un PC cumparat acum cativa ani, pe care s-a asezat praful de cand ti-ai luat un laptop. Cutia aia plina cu fire, circuite si cateva beculete sta intr-un colt, cuminte, tanjind sa-i dai din nou curent, sa-si mai invarte micutele ventilatoare. Eh, vezi tu PC-ul ala? La un moment dat, te gandesti sa-l deschizi. Sa aprinzi din nou flacara ce se ascundea acu’ ceva vreme in el. Cand era in varful tehnologiei, atunci cand orice program mergea perfect, rapid. Si fix dupa ce apesi butonul de pornire, se dezlantuie iadul.

––

Nimeni nu vrea sa aiba pe calculator un sistem de operare care merge greu sau care este vechi de cativa ani. La felul in care totul in lumea asta se intampla pe repede inainte, nu-ti permiti sa fii tinut pe loc de un computer care merge greu. Asta e de inteles. Dar ce faci atunci cand ai un PC vechi, de aproape 10 ani, pe care se intampla sa ai instalat un Windows XP? Ai putea spune ca asta e simplu, iti instalezi un Windows nou, fresh, care se misca mai bine. Eh, simple is not that simple. La un computer vechi, cu un procesor de 1,5 ghz, cu o placa video destul de veche si 1 GB de RAM, nu ai cum sa instalezi un win. 8 sau 7 pentru ca risti sa-ti mearga si mai greu ca inainte si sa-i faci inmormantarea mai devreme. Si-atunci, ce faci? Pai, cea mai indicata sugestie ar fi sa uiti de pc-ul ala si sa-ti iei un laptop nou (ca na, traiesti in secolul vitezei, esti tot timpul in miscare). Dar si o a doua sugestie ar fi buna, spun specialistii: instaleaza-ti Windows-ul vechi si ai grija ce programe instalezi pe el acum.

Si cu sfatul asta in minte, m-am apucat sa reinstalez un windows xp pe un PC cam vechi. Si nici macar n-am stiut in ce ma bag (adica stiam dar nu era ce m-am asteptat). Procesul a mers ok, s-a instalat repede, toate bune si frumoase. Cand sa ma apuc de instalat driverele, observ ca simpla accesare a folderului „My Documents” dureaza destul de mult. In prima faza, n-am bagat de seama aceasta intarziere, gandindu-ma ca sunt eu obisnuit cu procesoarele mai noi si mai rapide. Insa, dupa cateva minute de navigat prin meniuri si deschizand Internet Explorer-ul dupa secole de asteptare, am inceput sa cred ca se intampla ceva ce tine procesorul pe loc. Curios din fire, apas cunoscuta combinatie de taste Alt+Ctrl+Del (da, aceea despre care Bill Gates spune ca a fost o greseala) si ma uit dupa ceva ce nu e in regula, vreun program care consuma multe resurse. Cum schimb la tab-ul „Performance”, ochii aproape imi ies din orbite cand pe ecran apare informatia cum ca procesorul este folosit la 100%. Oh, fuck! That’s not good, imi zic. Revin la tab-ul cu lista de procese ce ruleaza  si intr-o clipa vad ca unul numit svchost,exe foloseste procesorul atat de intens. Damn, now what?, ma intreb. Pai, apelam la prietenul Google pentru putina documentare, sa vedem care-i treaba cu procesul asta, cine este si cu ce se ocupa ca sa-l putem lua la intrebari.

Nimic nu e mai frustrant decat  sa incerci o gramada de „giumbuslucuri” si sa nu obtii niciun rezultat. Stai, te documentezi, restartezi computerul, il inchizi inapoi de nervi, il deschizi din nou si tot asa.  Te apuca disperarea si parca ti se pare geniala ideea de a reinstala inca o data, in decurs de cateva ore, excelentul sistem de operare. Parca-ti vine sa-ti arunci unitatea pe geam si sa spargi cardul de credit pe un laptop super slim, chiar si roz, in caz ca e ultimul pe stoc. Dar nu, te decizi ca nu te doboara pe tine un amarat de proces. Gasesti forumul de la Microsoft si crezi ca ai dat de luminita de la capatul tunelului. Well, it sucks to dissapoint you, dar si baietii aia dau niste raspunsuri de ai impresia ca ei lucreaza cu un alt sistem de operare.

In fine, dupa ore de documentare pe numeroase forumuri de specialitate si incercand o multitudine de solutionare, gasesc o rezolvare relativ simpla pe care mai multi oameni, prinzandu-si urechile la randul lor cu mirobolantul XP, o folosesc cu succes. Care este aceasta solutie? Sau ce te indeamna sa faci? Nimic mai simplu, trebuie doar sa inchizi agentul de update de la windows. Yep, folks, vi-l prezint pe „windows update agent”. El este cel care folosea procesorul ca nebunul de parca aveau ceva de impartit. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa inchizi serviciul de update automat si esti ok, in rai. Dupa aceea iti vei putea folosi procesorul si pentru alte activitati banale, precum browsingul sau vizionarea de filme.

Well, well, cum faci exact asta? Pai, fix cum arata in video-ul gasit pe Youtube. E simplu si pe mine m-a  cam scapat de belea.

De ce acest post total neinteresant? Pentru ca ma gandesc c-or fi si alte fiinte, cat de cat pasionate de tehnologie, care au intampinat aceasta problema cu computerele lor si n-au gasit o rezolvare ok. Crede-ma, e greu sa gasesti „cheia” potrivita.

Brace yourselves…

…isteria vine. Cum care? Cea cu luna cadourilor. Sau mai bine zis, graba asta de a aduce sărbătorile mai repede. Deși este doar 18 noiembrie, mall-ul Sun Plaza vrea să vă reamintească. Ca în fiecare an, de altfel. De fapt, a început să fie beteală, globuri, luminițe în rafturile din supermarketuri, în câțiva copaci din oraș etc. Să vă reamintească să și cumpărați. Mult. Că doar la sfârșitul lui decembrie poți face cadouri celor dragi. Sau doar atunci mai întorci privirea și către cei care sunt mai nevoiași si vrei să le faci o bucurie mică.

Și abia începe nebunia. Prieteni, nervi tari să aveți. Postări pe facebook/twitter cu citate despre sărbătoare, despre cât de bine e să fim bunii unii cu alții în pragul sărbătorilor ș.a.m.d. Noroc că încă mai suntem câțiva care știu că febra sărbătorilor și a cadourilor nu începe la mijlocul lui noiembrie. Cine nu mă știe, ar putea să creadă despre mine că sunt un hater al Crăciunului, un fel de Grinch. Din fericire, nu sunt. Îmi place Crăciunul, îmi plac sărbătorile de orice fel. Ceea ce a început să îmi displacă, în ultima vreme, este că oamenii consideră sărbătorile de iarnă singura perioadă în care se pot întoarce cu bucurie spre cel de lângă el. Doar în perioada asta pot fi bucuroși pentru un simplu gest, un cadou,  o urare. Și asta e trist.

Ar trebui să fim buni unii cu alții în fiecare zi din an. Ar trebui să aducem un zâmbet pe chipul celor dragi ori de câte ori avem ocazia.

RHCP

Nu prea reușesc să-mi adun gândurile după noaptea de 31 august 2012. E un sentiment cu care nu m-am mai confruntat până acum. De fiecare dată puteam să-mi formez câteva idei după un concert. Dar după concertul din ultima zi de vară, nimic. După mulți ani de așteptare, RHCP au venit în România și au realizat show-ul așteptat de o mulțime de oameni. Melodii așteptate de mult să fie auzite live, fetele înnebunite să-l vadă pe Kiedis la bustul gol, pe Flea cum mânuiește basul cu o ușurință uimitoare, pe Josh cum se descurcă în locul lui Frusciante iar pe Chad cum bate de-i sar bețele (serios, a aruncat bețe către public pe parcursul întregului spectacol).

Foto: George Odae

De la început am rămas impresionat. Impresionat de Național Arena, de cât de ușor s-a realizat accesul la intrare, de cozile scurte la casele de jetoane și la standurile cu băuturi. Parcă era prea frumos ca să fie adevărat. La momentul când am intrat pe stadion, trupa AAAK ( As Able As Kane) tocmai își terminase recitalul. Ce noroc, aș putea spune, pentru că n-am auzit păreri bune despre ei. După ei, la distanță de aproximativ două beri, au urcat pe scenă cei de la Grimus. Recunosc, nu prea am ascultat multe melodii de la ei dar am rămas cu o impresie foarte faină. S-au ridicat la înălțimea scenei pe care cântau, au interacționat cu publicul (deocamdată, doar cu cel de la gold circle și gazon pentru că tribunele erau încă golașe), au încercat să încălzească atmosfera pentru trupa mult așteptată. După ce au terminat și Grimus, atât zona de lângă scenă cât și locurile tribunele au început să se ocupe rapid, astfel că la intrarea americanilor de la Red Hot Chili Peppers, stadionul era aproape plin. La 10 minute distanță de ora la care erau programați să intre, Kiedis, Flea, Josh și Chad au invadat scena și au început în forță cu Monarchy of Roses, Dani California și Can’t Stop. Trebuie să recunosc că la melodiile astea – și nu numai la astea – mi s-a ridicat fiecare firicel de păr până-n creștet. Și de-atunci ne-am dezlănțuit. Și noi, publicul, și trupa. Au făcut un show de zile mari, să ne arate că n-am așteptat degeaba atâta timp. Tot stadionul cânta cu ei, s-a creat o atmosferă fantastică. Nu puteai sta locului. Chiar dacă nu ai fi ascultat în viața ta vreo melodie de-a lor, tot simțeai nevoia să dai din cap, să te miști cumva. Niciodată n-am înțeles lumea care vine la astfel de concerte și stau în tribune, pe scaun. Timpul a trecut așa repede încât nici nu ne-am dat seama când au ajuns băieții la bis. Finalul a fost de poveste, americanii terminându-și concertul cu Give it Away care s-a auzit, cel puțin pentru mine, demențial. Mă uitam hipnotizat la Flea cum mânuiește basul ăla și eram uluit. Concertul a fost unul reușit, zic eu. La sfârșitul concertului am ajuns la concluzia că banii dați pe bilet au fost cea mai bună investiție făcută vreodată.

Să reveniți curând, RCHP! Vă așteptăm cu brațele deschise oricând.

P.S. La atmosfera creată în jurul meu în timpul concertului trebuie să acord meritele și surorilor Andrei (Andreea și Roxana), precum si prietenei Roxanei pe care o cheamă tot Roxana, pentru că n-au stat nicio clipă locului și m-au făcut și pe mine să sar dintr-un loc în altul 😀

AMR 1

O zi. Doar una singură până la marele eveniment al anului. Red Hot Chili Peppers, live in Bucharest. E ceva timp de când îi aștept pe băieții ăștia prin eterna și fascinanta Românie. Cam de când am început să-i ascult mai mult și m-am prins eu ce cântă, ce vor să exprime ș.a.m.d.  De 8 luni, de când s-au pus în vânzare bilete, am stat și m-am zgâiat la calendar în fiecare zi până la începutul lunii august. Stăteam, mai ales când aveam ceva extrem de important de făcut, și mă gândeam cum o să fie la concert, ce or să cânte, cum va fi cu noul chitarist, dacă se va ridica la nivelul lui Frusciante (păi, ar trebui să se ridice pentru că a fost elevul lui, nu?). Am văzut pe diverse bloguri și conturi de twitter multă lume care își exprimă dorințele, în ceea ce privește cântecele pe care le vor prezenta pe Arena Națională. Părerea mea ar fi că, la fel ca Linkin Park, cei care anul ăsta și-au făcut pentru prima dată apariția pe meleagurile mioritice, vor cânta șlagărele cu care au fost consacrați. Și cei de la LP au cântat cele mai cunoscute melodii ale lor, ca să satisfacă publicul dornic de melodiile de pe Meteora sau Hybrid Theory. Dar, desigur, fiind un concert de prezentare al albumului „I’m with you”, ne vor încânta și cu câteva melodii de-acolo.

La concertul ăsta voi încerca din nou metoda de la SummerWell. Nu voi căuta concerte recente de-ale lor sau vreun playlist din concertele anterioare. Vreau să fiu surprins, să nu știu la ce să mă aștept. Să nu știu ce melodii or să cânte sau cum o să fie spectacolul.

Încă puțin și mi-am mai împlinit încă un vis.

Iarba verde de acasă

Foarte fain când ajungi înapoi acasă. Mi-au trebuit aproape 6 zile ca să-mi dau seama de asta. Și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut până acum, ci pentru că, în ultimele zile, n-am avut timp să mă bucur cu adevărat de starea asta. Plecând de la betoane, zgomote, mașini de poliție și salvare urlând în disperare, claxoane date de taximetriștii nervoși pe orice și oricine, revenirea acasă a fost tare plăcută. E drept, n-am lipsit prea mult dar tânjeam după câteva zile cu părinții. Simțeam nevoia să primesc câteva sfaturi de la cei mai importanți oameni care întotdeauna m-au sfătuit de bine. Ai mei erau foarte bucuroși „de oaspeți”, ca de fiecare dată, arătându-mi cât de mult le-am lipsit chiar dacă a trecut doar o lună.  Orașul mic, trafic aproape inexistent, liniște pe străzi. Mă, da’ multă liniște. Enervant de liniște, la un moment dat.

Odată ce ai ajuns acasă, te cuprinde un val de relaxare. Instant. Totul se mișcă mai încet, totul este la locul lui iar buna dispoziție își face loc. Luăm cu toții masa, discutăm, râdem, ne contrazicem (ca în orice familie, de altfel), ne liniștim. Nu trebuie să-ți mai faci planuri, nu trebuie să te mai preocupe nimic. Totul, cumva, parcă vine de la sine. Te reîntâlnești cu prieteni și rude cu care nu te-ai mai văzut de ceva vreme și recuperezi timpul pierdut, citești cărți pe care până acum n-ai avut timp sau chef să le termini. Plimbările târzii în noapte și diminețile răcoroase îți aduc aminte de multe clipe faine și hazlii.

E bine acasă.

Madalina's Blog

B2B IT marketing and more

Idolatric

Men's fashion 101

Azull

Crin Semănat în Această Vale a Lacrimilor

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.