George Odae

Râzi atâta timp cât respiri și iubește atâta timp cât trăiești!

Luna: August, 2012

AMR 1

O zi. Doar una singură până la marele eveniment al anului. Red Hot Chili Peppers, live in Bucharest. E ceva timp de când îi aștept pe băieții ăștia prin eterna și fascinanta Românie. Cam de când am început să-i ascult mai mult și m-am prins eu ce cântă, ce vor să exprime ș.a.m.d.  De 8 luni, de când s-au pus în vânzare bilete, am stat și m-am zgâiat la calendar în fiecare zi până la începutul lunii august. Stăteam, mai ales când aveam ceva extrem de important de făcut, și mă gândeam cum o să fie la concert, ce or să cânte, cum va fi cu noul chitarist, dacă se va ridica la nivelul lui Frusciante (păi, ar trebui să se ridice pentru că a fost elevul lui, nu?). Am văzut pe diverse bloguri și conturi de twitter multă lume care își exprimă dorințele, în ceea ce privește cântecele pe care le vor prezenta pe Arena Națională. Părerea mea ar fi că, la fel ca Linkin Park, cei care anul ăsta și-au făcut pentru prima dată apariția pe meleagurile mioritice, vor cânta șlagărele cu care au fost consacrați. Și cei de la LP au cântat cele mai cunoscute melodii ale lor, ca să satisfacă publicul dornic de melodiile de pe Meteora sau Hybrid Theory. Dar, desigur, fiind un concert de prezentare al albumului „I’m with you”, ne vor încânta și cu câteva melodii de-acolo.

La concertul ăsta voi încerca din nou metoda de la SummerWell. Nu voi căuta concerte recente de-ale lor sau vreun playlist din concertele anterioare. Vreau să fiu surprins, să nu știu la ce să mă aștept. Să nu știu ce melodii or să cânte sau cum o să fie spectacolul.

Încă puțin și mi-am mai împlinit încă un vis.

Anunțuri

Iarba verde de acasă

Foarte fain când ajungi înapoi acasă. Mi-au trebuit aproape 6 zile ca să-mi dau seama de asta. Și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut până acum, ci pentru că, în ultimele zile, n-am avut timp să mă bucur cu adevărat de starea asta. Plecând de la betoane, zgomote, mașini de poliție și salvare urlând în disperare, claxoane date de taximetriștii nervoși pe orice și oricine, revenirea acasă a fost tare plăcută. E drept, n-am lipsit prea mult dar tânjeam după câteva zile cu părinții. Simțeam nevoia să primesc câteva sfaturi de la cei mai importanți oameni care întotdeauna m-au sfătuit de bine. Ai mei erau foarte bucuroși „de oaspeți”, ca de fiecare dată, arătându-mi cât de mult le-am lipsit chiar dacă a trecut doar o lună.  Orașul mic, trafic aproape inexistent, liniște pe străzi. Mă, da’ multă liniște. Enervant de liniște, la un moment dat.

Odată ce ai ajuns acasă, te cuprinde un val de relaxare. Instant. Totul se mișcă mai încet, totul este la locul lui iar buna dispoziție își face loc. Luăm cu toții masa, discutăm, râdem, ne contrazicem (ca în orice familie, de altfel), ne liniștim. Nu trebuie să-ți mai faci planuri, nu trebuie să te mai preocupe nimic. Totul, cumva, parcă vine de la sine. Te reîntâlnești cu prieteni și rude cu care nu te-ai mai văzut de ceva vreme și recuperezi timpul pierdut, citești cărți pe care până acum n-ai avut timp sau chef să le termini. Plimbările târzii în noapte și diminețile răcoroase îți aduc aminte de multe clipe faine și hazlii.

E bine acasă.

Summer Well Festival

A fost primul festival la care m-am dus fără să-mi fac temele despre trupele ce trebuiau să performeze pe scena amplasată pe domeniul Stirbey, Buftea. O locație, de altfel, foarte faină și perfectă, din punctul meu de vedere, pentru un asemenea festival. Se anunța un weekend destul de petrecăreț, înconjurat de lume bună și muzică pe măsură. Din păcate, au venit ploile, dornice să-și facă simțită prezența, care au stricat un pic din atmosfera ce se aștepta la festival. Dar prima zi a fost destul de bună. Din toate trupele care au urcat sâmbătă pe scenă, am stat la ascultat și văzut doar la The Asteroids Galaxy Tour (devenită trupa preferată a tatălui meu) și headlinerii Hurts. Și ce bine că nu știam prea multe despre trupele astea două. De la TAGT știam doar melodia folosită de Heineken într-un spot publicitar iar de la Hurts doar Wonderful Life.  De obicei, atunci când te duci la un concert cam știi la ce să te aștepți, din punct de vedere muzical. Eh, de data asta nu știam la ce să mă aștept și abia așteptam să intre artiștii pe scenă. Este o senzație unică pentru că judeci altfel melodiile și felul în care se comportă muzicienii pe scenă, decât atunci când știi câteva melodii, ai urmărit pe youtube reprezentații live ale acestora ș.a.m.d.

Prima trupă „analizată”, în ordinea numerelor de pe tricou, a fost cea din Danemarca, aleasă de Heineken să le reprezinte coloana sonoră a unui spot, cum spuneam și mai sus. A fost o surpriză plăcută, prima din acea seară. Se auzeau neașteptat de bine live. Bine, să ne înțelegem, se auzeau foarte bine pentru mine, unul care nu le are foarte bine cu sonorizarea. Atât melodiile cât și showul făcut de nordici, în prim-plan cu micuța și simpatica solistă, au încălzit atmosfera pentru ce urma să vină (Patrick Wolf și Hurts). Lumea începea să danseze mai mult, să simtă vibrațiile muzicii și să se distreze, în definitiv, pentru că de-asta veniseră pe o vreme nu tocmai bună pentru concerte dar perfectă, după atmosfera sufocantă din ultimele săptămâni. Atât mie cât și celor din jur, cu care am ascultat atenți fiecare melodie în parte, ne-a rămas o impresie foarte faină legată de trupă. Recomand tuturor să asculte albumele trupei si să meargă să-i vadă live, dacă au ocazia, pentru că merită din plin.

A doua supriză plăcută a fost trupa Hurts. O surpriză și mai plăcută decât prima. Se înserase destule de bine, ceea ce a făcut ca atmosfera din jurul scenei să fie și mai electrizantă. Sonorizare excelentă, melodii faine, lumini, dansatoare, steaguri. Un adevărat spectacol. Au îmbinat de minune muzica cu vizualul, ceea ce este un mare plus, față de alte trupe. Au cântat cam toate melodiile de pe primul lor album, intitulat „Happiness”. Un album foarte bun, de altfel, pe care l-am ascultat a doua zi după concert. Melodii foarte faine, versuri pe măsură, un sound excelent. Hurts intrat foarte ușor în topul trupelor mele preferate și pe care aș mai vrea să le văd live. Din păcate, n-am stat până la sfârșitul întregului recital, grăbit fiind să nu prind aglomerația de la plecare și din stația de autobuz. Degeaba, n-a fost chip să scap așa ușor. Tot în picioare și tot îngrămădiți unii peste alții am stat în RATB-ul ce trebuia să ne plimbe de la Buftea la Antipa.

Între aceste două trupe, a mai cântat și Patrick Wolf, la care nu am stat pentru ca m-am dus la concertul unei alte artiste românce debutante, Lucia, care a susținut un prim concert foarte reușit. Este o artistă de urmărit și ascultat. Desigur, ca la orice festival, nu puteau să meargă toate strună. Prea puține case de jetoane la care se formau cozi lungi, mâncarea cam scumpă, băutura acceptabilă, organizarea transportului nu așa de bună. Cum spuneam, la orice festival există plusuri și minusuri. Din nefericire, a doua zi de festival a fost anulată de organizatori, din motive de siguranță atât pentru plătitorii de bilete cât și pentru artiști, din cauza ploii abundente căzute peste iarba și pământul de pe Stirbey, care a făcut ca totul să devină mlăștinos și nesigur. Asta e, să sperăm că data viitoare va fi și mai bine.

Una peste alta, m-am bucurat că am descoperit cu adevărat două formații noi și foarte bune pe care vi le recomand din toată „pipota”.

The Asteroids Galaxy Tour – Major

Hurts – Stay

În sfârșit…

…furtuna, plină de fulgere și tunete, venită la pachet cu o ploaie rece de vară, și-a făcut apariția aseară. Parcă la fix pentru prima noapte dormită cap-coadă în ultimele 2 luni. Geamurile larg deschise au invitat aerul rece de-afară să facă o excursie în apartament. Și i-a plăcut atât de tare că până dimineața s-a încăpățânat să mai plece (nu că aș fi vrut să-l gonesc). Și a fost așa de bine încât chiar am simțit că am dormit cât pentru 3 zile. Nu-i mult, dar a fost ca o gură de aer proaspăt (și rece) după canicula din ultima perioadă.

Nu știu alții cum sunt dar pe mine furtunile întotdeauna m-au calmat. Indiferent cât de tare se balansau pomii bătrâni de-afară sau cât de violent bătea ploaia în geam, tot timpul îmi dădea o stare aparte de liniște, o liniște sufletească. Mi se părea că timpul stă în loc și că, în momentele alea, pot lua o pauză. Plug in and off. Așa aș putea să explic mai bine senzația. Până să vină ploaia sunt mai tot timpul în priză oriunde aș fi. Dar atunci când se dezlănțuie furtuna, cineva parcă apasă pe butonul de stand by și îmi iau gândul de la tot ce mă macină. Și mă bucur.

Funny thing it is..

Hmm…

E interesant cum o singură melodie te poate duce departe cu gândurile. Cum fiecare instrument care participă la coerența notelor te face să apreciezi mai mult anumite clipe pe care le-ai trăit. Fiecare notă muzicală te face să intri într-o stare de repaus total de la lucrurile de zi cu zi, gândindu-te  doar la ce a fost și ce va fi. La ce ai făcut bine și ce nu sau la ce ar trebui să faci în continuare. E genul de melodie pe care, oricât ai asculta-o, nu te saturi de ea. Și de fiecare dată când o asculți te duce în acel colțișor al gândurilor ce nu și-au găsit pacea.

Și odată cu aceste melodii vin anumite sentimente care te fac să te gândești că parcă acum ai face totul altfel. Ai spune alte cuvinte, ai face alte gesturi, ai gândi altfel. Or it’s just me.

This love

Madalina's Blog

B2B IT marketing and more

Idolatric

Men's fashion 101

Azull

Crin Semănat în Această Vale a Lacrimilor

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.