Iarba verde de acasă

de georgeodae

Foarte fain când ajungi înapoi acasă. Mi-au trebuit aproape 6 zile ca să-mi dau seama de asta. Și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut până acum, ci pentru că, în ultimele zile, n-am avut timp să mă bucur cu adevărat de starea asta. Plecând de la betoane, zgomote, mașini de poliție și salvare urlând în disperare, claxoane date de taximetriștii nervoși pe orice și oricine, revenirea acasă a fost tare plăcută. E drept, n-am lipsit prea mult dar tânjeam după câteva zile cu părinții. Simțeam nevoia să primesc câteva sfaturi de la cei mai importanți oameni care întotdeauna m-au sfătuit de bine. Ai mei erau foarte bucuroși „de oaspeți”, ca de fiecare dată, arătându-mi cât de mult le-am lipsit chiar dacă a trecut doar o lună.  Orașul mic, trafic aproape inexistent, liniște pe străzi. Mă, da’ multă liniște. Enervant de liniște, la un moment dat.

Odată ce ai ajuns acasă, te cuprinde un val de relaxare. Instant. Totul se mișcă mai încet, totul este la locul lui iar buna dispoziție își face loc. Luăm cu toții masa, discutăm, râdem, ne contrazicem (ca în orice familie, de altfel), ne liniștim. Nu trebuie să-ți mai faci planuri, nu trebuie să te mai preocupe nimic. Totul, cumva, parcă vine de la sine. Te reîntâlnești cu prieteni și rude cu care nu te-ai mai văzut de ceva vreme și recuperezi timpul pierdut, citești cărți pe care până acum n-ai avut timp sau chef să le termini. Plimbările târzii în noapte și diminețile răcoroase îți aduc aminte de multe clipe faine și hazlii.

E bine acasă.

Anunțuri