RHCP

Nu prea reușesc să-mi adun gândurile după noaptea de 31 august 2012. E un sentiment cu care nu m-am mai confruntat până acum. De fiecare dată puteam să-mi formez câteva idei după un concert. Dar după concertul din ultima zi de vară, nimic. După mulți ani de așteptare, RHCP au venit în România și au realizat show-ul așteptat de o mulțime de oameni. Melodii așteptate de mult să fie auzite live, fetele înnebunite să-l vadă pe Kiedis la bustul gol, pe Flea cum mânuiește basul cu o ușurință uimitoare, pe Josh cum se descurcă în locul lui Frusciante iar pe Chad cum bate de-i sar bețele (serios, a aruncat bețe către public pe parcursul întregului spectacol).

Foto: George Odae

De la început am rămas impresionat. Impresionat de Național Arena, de cât de ușor s-a realizat accesul la intrare, de cozile scurte la casele de jetoane și la standurile cu băuturi. Parcă era prea frumos ca să fie adevărat. La momentul când am intrat pe stadion, trupa AAAK ( As Able As Kane) tocmai își terminase recitalul. Ce noroc, aș putea spune, pentru că n-am auzit păreri bune despre ei. După ei, la distanță de aproximativ două beri, au urcat pe scenă cei de la Grimus. Recunosc, nu prea am ascultat multe melodii de la ei dar am rămas cu o impresie foarte faină. S-au ridicat la înălțimea scenei pe care cântau, au interacționat cu publicul (deocamdată, doar cu cel de la gold circle și gazon pentru că tribunele erau încă golașe), au încercat să încălzească atmosfera pentru trupa mult așteptată. După ce au terminat și Grimus, atât zona de lângă scenă cât și locurile tribunele au început să se ocupe rapid, astfel că la intrarea americanilor de la Red Hot Chili Peppers, stadionul era aproape plin. La 10 minute distanță de ora la care erau programați să intre, Kiedis, Flea, Josh și Chad au invadat scena și au început în forță cu Monarchy of Roses, Dani California și Can’t Stop. Trebuie să recunosc că la melodiile astea – și nu numai la astea – mi s-a ridicat fiecare firicel de păr până-n creștet. Și de-atunci ne-am dezlănțuit. Și noi, publicul, și trupa. Au făcut un show de zile mari, să ne arate că n-am așteptat degeaba atâta timp. Tot stadionul cânta cu ei, s-a creat o atmosferă fantastică. Nu puteai sta locului. Chiar dacă nu ai fi ascultat în viața ta vreo melodie de-a lor, tot simțeai nevoia să dai din cap, să te miști cumva. Niciodată n-am înțeles lumea care vine la astfel de concerte și stau în tribune, pe scaun. Timpul a trecut așa repede încât nici nu ne-am dat seama când au ajuns băieții la bis. Finalul a fost de poveste, americanii terminându-și concertul cu Give it Away care s-a auzit, cel puțin pentru mine, demențial. Mă uitam hipnotizat la Flea cum mânuiește basul ăla și eram uluit. Concertul a fost unul reușit, zic eu. La sfârșitul concertului am ajuns la concluzia că banii dați pe bilet au fost cea mai bună investiție făcută vreodată.

Să reveniți curând, RCHP! Vă așteptăm cu brațele deschise oricând.

P.S. La atmosfera creată în jurul meu în timpul concertului trebuie să acord meritele și surorilor Andrei (Andreea și Roxana), precum si prietenei Roxanei pe care o cheamă tot Roxana, pentru că n-au stat nicio clipă locului și m-au făcut și pe mine să sar dintr-un loc în altul 😀

Anunțuri